Stuful de liliac

5 mai 2008

Era o zi senină ca fruntea de fecioară
Ce e neturburată de-ai patimilor nori,
O zi în care şoapte de îngeri se coboară
Şi vin pe-o adiere să cânte printre flori.

Subţiri ca o dantelă urcau mereu din apă
Clădiri de nori fantastici ocoale dând pe lac,
Şi prins de-o rece stâncă pe care vântu-o sapă,
Gemea muşcat de vânturi un stuf de liliac.

Plăpândele lui ramuri abia înmugurite
Văitându-se pe soarta ce-acolo le-a sădit,
Mureau învineţite nainte de a-şi da rodul
Când ea veni să şadă sub stuful oropsit.

Atunci acele ramuri deodată înfloriră
Ş-o ploaie azurie vărsară peste noi...
O ! Doamne, acele clipe ce repede pieriră...
Uscat e liliacul şi nu mai suntem doi.

Alexandru MACEDONSKI ("Literatorul", iunie 1883