Muge-adânc un cerb în codru

31 mai 2008



Muge adânc un cerb în codru,
Codrul freamătă adânc,
De vânt crengile se frâng,
Muge adânc un cerb în codru
Muge adânc si nu e modru
Lacrimile să-mi înfrâng.

Muge cerbul singuratic,
Echo duce tânga-i lung,
Glas de bucium lung-prelung;
Peste codrul singuratic
Cade viforul tomnatic,
Nu pot jalea să-mi înfrâng.

Muge-un cerb,Diana Doamna
Lui din ceruri se întrista,
Plânge-n nori ca-ntr-o batista,
Muge cerbul.Nicicând toamna
N-a mai fost asa de tristă.

Versuri Dan BOTTA

0 comentarii: