5 mai 2008
Sub luna plină,
Cu farmecul ce-n jos se lasă,
Oricare coperiş de casă
E baltă de lumină.
Albastra noapte
E toată ploaia argintie,
Un vis de-naltă poezie,
De cântec şi de şoapte.
Din lumi astrale
Magia înfăşurătoare
Cuprinde în a ei splendoare
A plângerilor vale.
Sub pulberi de-aur,
Sub stele, flori scânteietoare,
Ce griji pot fi predomnitoare,
Şi ce destin, balaur ?
O ! cer, natură,
O ! Dumnezeu, mister albastru,
M-ai înălţat peste dezastru,
Peste blestem şi ură.
Alexandru MACEDONSKI ("Literatorul", 1886)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu