Am avut un copil si-o nevasta Acum o suta, o mie de ani. Auziti paianjeni ? Auziti sobolani ? Am avut un copil si-o nevasta.
Când a fost fericirea aceea cu chipuri pamantesti diafane ? Innecuri, sfarsituri de lumi, uragane, mi-au smuls din viata odrasla, femeia.
Au trecut o suta... cinci sute de ani, s-au rupt muntii si-au crescut bozii. Rareori ca dinamita fac explozii, amintirile ascunse prin bolovani.
Si în tacerea lor scurt detunata un chip îmi zambeste si coase. Din pat , doua maini mici, somnoroase, intinse, parca mă fulgera : " - Tata !"
Aicea nu-mi spune nimeni pe nume, Trec sutele de ani la-ntamplare. Aicea sunt : mă~ a~la, un oarecare, apoi cad iarasi în bezne postume.
Dar ce-i ? S-a rupt cerul ? E mort Dumnezeu ? Si suntem numai trei din toate ? Viata-i de scrum si am rămas în cetate doar noi : vesnicia, celula si eu !...
De-as zari macar o frantura de stea ! Ce fiara-i vesnicia, ce fiara ! I-as cere să-mi dea un capat de sfoara si de milenii să mă spanzur cu ea.
Radu Demetrescu-Gyr s-a nascut în anul 1905 la Câmpulung-Muscel. Licentiat în Litere, a debutat în anul 1924 odata cu aparitia volumului Linisti de schituri, volum care s-a bucurat de o mare apreciere, atât în rândul publicului cât si al criticii românesti. Colaborator statornic în perioada dupa debut la revista Universul literar si apoi la alte reviste literare de formatie nationalista (Gândirea, Gând Românesc, Sfarma-Piatra, Decembrie, Vremea, Revista Mea, Revista Dobrogeana si altele, precum si la ziarele: Cuvântul, Buna Vestire, Cuvântul Studentesc etc.), Radu Gyr a publicat numeroase articole, studii literare si poezii.
Membru de seama al Miscarii Legionare, Comandant Legionar si sef al regiunii Oltenia. Conferentiar la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti. Este autorul versurilor cântecelor Sfânta Tinerete Legionara, Imnul Mota-Marin, Imnul Muncitorilor.
Laureat al mai multor premii ale Societatii Scriitorilor Români si ale Academiei Române. În 1940, pe timpul guvernarii legionare a fost director general al teatrelor. În aceasta calitate ia initiativa înfiintarii Teatrului Evreiesc.
Dupa detentia de sub regimul lui Carol al II-lea este închis si de Antonescu, apoi este eliberat si trimis spre „reabilitare“ în batalioanele de la Sarata. În 1945, regimul comunist îl încadreaza în „lotul ziaristilor“ si îl condamna la 12 ani. Revine acasa în 1956, dar dupa doi ani este din nou arestat si condamnat la moarte pentru poezia Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane! Sub regimul comunist a executat aproape 16 ani de detentie.
A suferit chinuri inimaginabile în închisoarea Aiud, cu un regim de celula aspra. Bolnav grav, cu un prolaps rectal gangrenat, cu hepatita, infiltrat pulmonar TBC, hemofilic, i s-a refuzat orice ajutor medical. Carturarul Radu Gyr a lasat în urma o opera poetica de valoare unica, la care se alatura o multime de studii si eseuri critice, raspândite în periodicele românesti de-a lungul anilor si care, desigur, vor fi publicate într-un viitor volum antologic.
2 comentarii:
Radu Gyr : Poveste
Am avut un copil si-o nevasta
Acum o suta, o mie de ani.
Auziti paianjeni ? Auziti sobolani ?
Am avut un copil si-o nevasta.
Când a fost fericirea aceea
cu chipuri pamantesti diafane ?
Innecuri, sfarsituri de lumi, uragane,
mi-au smuls din viata odrasla, femeia.
Au trecut o suta... cinci sute de ani,
s-au rupt muntii si-au crescut bozii.
Rareori ca dinamita fac explozii,
amintirile ascunse prin bolovani.
Si în tacerea lor scurt detunata
un chip îmi zambeste si coase.
Din pat , doua maini mici, somnoroase,
intinse, parca mă fulgera : " - Tata !"
Aicea nu-mi spune nimeni pe nume,
Trec sutele de ani la-ntamplare.
Aicea sunt : mă~ a~la, un oarecare,
apoi cad iarasi în bezne postume.
Dar ce-i ? S-a rupt cerul ? E mort Dumnezeu ?
Si suntem numai trei din toate ?
Viata-i de scrum si am rămas în cetate
doar noi : vesnicia, celula si eu !...
De-as zari macar o frantura de stea !
Ce fiara-i vesnicia, ce fiara !
I-as cere să-mi dea un capat de sfoara
si de milenii să mă spanzur cu ea.
Radu Demetrescu-Gyr s-a nascut în anul 1905 la Câmpulung-Muscel. Licentiat în Litere, a debutat în anul 1924 odata cu aparitia volumului Linisti de schituri, volum care s-a bucurat de o mare apreciere, atât în rândul publicului cât si al criticii românesti. Colaborator statornic în perioada dupa debut la revista Universul literar si apoi la alte reviste literare de formatie nationalista (Gândirea, Gând Românesc, Sfarma-Piatra, Decembrie, Vremea, Revista Mea, Revista Dobrogeana si altele, precum si la ziarele: Cuvântul, Buna Vestire, Cuvântul Studentesc etc.), Radu Gyr a publicat numeroase articole, studii literare si poezii.
Membru de seama al Miscarii Legionare, Comandant Legionar si sef al regiunii Oltenia. Conferentiar la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti. Este autorul versurilor cântecelor Sfânta Tinerete Legionara, Imnul Mota-Marin, Imnul Muncitorilor.
Laureat al mai multor premii ale Societatii Scriitorilor Români si ale Academiei Române. În 1940, pe timpul guvernarii legionare a fost director general al teatrelor. În aceasta calitate ia initiativa înfiintarii Teatrului Evreiesc.
Dupa detentia de sub regimul lui Carol al II-lea este închis si de Antonescu, apoi este eliberat si trimis spre „reabilitare“ în batalioanele de la Sarata. În 1945, regimul comunist îl încadreaza în „lotul ziaristilor“ si îl condamna la 12 ani. Revine acasa în 1956, dar dupa doi ani este din nou arestat si condamnat la moarte pentru poezia Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane! Sub regimul comunist a executat aproape 16 ani de detentie.
A suferit chinuri inimaginabile în închisoarea Aiud, cu un regim de celula aspra. Bolnav grav, cu un prolaps rectal gangrenat, cu hepatita, infiltrat pulmonar TBC, hemofilic, i s-a refuzat orice ajutor medical. Carturarul Radu Gyr a lasat în urma o opera poetica de valoare unica, la care se alatura o multime de studii si eseuri critice, raspândite în periodicele românesti de-a lungul anilor si care, desigur, vor fi publicate într-un viitor volum antologic.
A trecut în vesnicie în anul 1975 (28.04).
Trimiteți un comentariu