Albatrosul ucis

7 noiembrie 2008


2 comentarii:

Maria spunea...

Minunat blogul tau!

melissa spunea...

Albatrosul ucis

Când dintre pomi spre mare se răsucise vântul,
Şi-n catifeaua umbrei nisipul amorţea,
L-a scos un val afară cu grijă aşezându-l
Pe-un cimitir de scoici ce strălucea.

La marginea vieţii clocotitoare-a mării
Stă nefiresc de ţeapăn, trufaş, însă răpus.
Priveşte încă parcă talazurile zării
Cu gâtul galeş îndoit în sus.

Murdare şi sărate-s aripile-i deschise,
Furtuna ce-l izbise îi cântă-un surd prohod,
Lucesc multicolore în juru-i scoici ucise
Al căror miez căldurile îl rod.

De valuri aruncate pe ţărmul sec şi tare
Murira fără luptă sclipind acum bogat.
Le tulbură lumina lor albă, orbitoare,
Aripa lui cu mâl întunecat.

Deasupra ţipă-n aer dansând în salturi bruşte,
Sfidând nemărginirea, un tânăr pescăruş.
Războinicul furtunii zvârlit între moluşte
Răsfrânge-n ochiu-i stins un nou urcuş.

Când se-nteţeşte briza aripa-i se-nfioară
Şi, renviat o clipă de-un nevăzut îndemn,
Îţi pare că zbura-va din nou, ultima oară,
Spre-un cimitir mai sobru şi mai demn.

Versuri : Nicolae LABIS

Cateva date biografice despre un mare poet roman al carui destin tragic a vaduvit literatura romana de o prezenta poetica dintre cele mai originale si mai puternice : Nicolae Labis (1935 - 1956)

Fiu de învăţători (Eugen şi Ana-Profira), Nicolae Labiş învaţă să citească pe la 5 ani, de la elevii mamei sale. Între primele lecturi ale sale se numără "Capra cu trei iezi" a lui Ion Creangă. De asemenea, începe să şi deseneze.

Şcoala primară o începe în satul natal (în clasa mamei sale); apoi, din cauza celui de-al doilea război mondial, o continuă în refugiu, în comuna Mihăileşti, satul Văcarea (lângă Câmpulung-Muscel), unde va urma clasa a III-a, obţinând numai note de 9 şi 10. Colegii de atunci îşi amintesc că scria poezii şi scenete şi îi plăcea să apară în public ca recitator. În mai 1945, familia se întoarce acasă şi se stabileşte la Mălini. Compunea poezii şi poveşti încă din copilărie, iar debutul publicistic are loc la nici 15 ani, în ziarul Zori noi - Suceava (1950) şi Viaţa Românească (1951). A urmat liceul "Nicu Gane" Fălticeni (1947 - 1951), continuat la Iaşi.

Urmează apoi cursurile Şcolii de literatură "Mihai Eminescu" din Bucureşti. După absolvirea ei devine redactor la Contemporanul, apoi la Gazeta literară. În 1954 frecventează timp de un semestru Facultatea de Filologie din Bucureşti.

Debutul editorial aduce un suflu nou poetic şi o speranţă de mare bard in (1956 ii apare volumul Primele iubiri). Pregăteşte pentru tipar volumul Lupta cu inerţia (apare postum, 1958), dar moare stupid, în preajma Crăciunului 1956, în urma unui accident de tramvai, în împrejurări încă neelucidate complet.

Vizitase "Capşa", pentru o degustare, a vrut să ia tramvaiul spre iubită, s-a dezechilibrat, s-a prins de grătarul dintre vagoane, a căzut cu capul pe caldarâm. Măduva spinării îi era secţionată (practic era decapitat, trupul paralizat). La spital mai era conştient, dar chirurgii nu l-au putut salva. Unii contemporani sau martori oculari susţin ca ar fi putut fi vorba de un asasinat politic. Poemul Moartea căprioarei, inspirat de un eveniment real, l-a facut celebru în rândul mai multor generaţii de adolescenţi. Criticul Eugen Simion l-a supranumit, folosind o metaforă din basme, "buzduganul unei generaţii" căci debutul său avea să anunţe generaţia lui Nichita Stănescu cunoscută sub numele generaţia şaizecistă.