2 martie 2009
Adrian Păunescu
De dragoste, de primăvară
Vine primăvara iarăşi peste noi
Vine de departe, vine de aproape
Oameni de zăpadă pleacă înapoi
Înapoi în lacrimi, înapoi în ape.
Trec peste câmpie carele de flori
Urcă înspre munte verguri de lumină
Ne simţim deodată iar nemuritori
Poate orice boală peste noi să vină.
Se aude plânsul mamelor din veac
Se aude glasul bărbătesc de tată
Care dă cu barda iarăşi pe arac
Ca să fie viţa lumii lumintaă.
Primăvara cade peste noi adânc
N-o vom duce-n braţe, o vom duce-n sânge
Mugurii pe ramuri au născut şi plâng
Un cocor deasupra revenirii plânge.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu