Steaua de vineri

8 decembrie 2009

Grigore Vieru (1935 - 2009)

Steaua de vineri

Ala-bala, prin aluni,
Unde eşti, copile-luni?
Şi tu, copilandre-marţi,
Cu mari ochii tăi miraţi?
Şi tu, miercure, ah, floare
Adolescenţă visătoare?
Şi tu, joie mohorâtă
Tinereţea mea pierdută?
Nu pleca, vinere, încă,
Stea matură şi adâncă!
C-o să vină sâmbăta
Cu rece suflarea sa

Şi-o să-mi lase geana ninsă
Şi-n duminici gura-nchisă.

La Paris

Ana Blandiana

La Paris

La Paris, la colţ de străzi,
cireşele cresc în lăzi;
strugurii afuzalii
cresc de-a dreptul în cutii;
piersicile, nici n-aţi crede,
cresc de-a dreptul în şervete.

Şi-ascultaţi-mă pe mine,
prunele cresc în vitrine
pepenii în galantar
merele cresc pe cântar,
iar alunele sadea
cresc în bar, pe sub tejghea.

Un plictis de zile mari
nu albine, nu bondari,
dar nimic de zis
pe orice stradă din Paris
orice câine, cât de mic,
duce-n coadă un covrig.

Adio, Doamnă !

E tristă toamnă şi e trist afară plouă
Din ochii mei din picături de caldă rouă
Aş vrea o clipă doar la ochii tăi de foc să mă-ncălzesc
Dorul dintr-înşii sa-mi poftesc

În sufletu-mi se frâng dureri nebănuite
Şi se aprind aceleaşi veşnice ispite
Şi se răsfrâng in simfonii de lacrimi fără de popas
Cântecul durerii fără glas

Adio doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

Adio doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

Versuri: Ionel FERNIC

Dans

NICOLAE LABIS (1935 - 1956)

Dans

Toamna îmi îneacă sufletul în fum...
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare...

Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nicio şoaptă. Numai să-mi intinzi
Braţele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznadejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână...

Maine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...

Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Când mi-am plâns iubirea destramată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.

Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi -
In nisip, scrâşnită, laşă remuşcare...
________________________________________

În fiecare zi

Romulus Vulpescu

În fiecare zi

În fiecare zi ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare
Şi nu băgăm de seamă că în loc
Rămâne un deşert de disperare.

Ne invadează lenea unui vis
Pe care îl anulăm cu o şovăire
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor să admire.

Ne răsucim pe un aşternut posac
Însinguraţi în doi, din laşitate
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură, sărutările uzate.

Ne pomenim prea goi într-un târziu
Pe o nepermis de joasă treaptă tristă
Prea sceptici şi prea singuri, prea în pustiu
Ca să mai ştim că dragostea există.