un nou spectacol

21 martie 2010

29 Martie, Teatrul National Bucuresti, ora 19:00

Bilete in vanzare

Artisti pentru Artisti

SPECTACOL CARITABIL

O campanie organizata de UNITER cu scopul strangerii de fonduri pentru artistii varstnici cu probleme de sanatate
Toate incasarile obtinute din vanzarea de bilete vor fi donate in Fondul de Solidaritate Teatrala
COD IBAN RO40 RZBR 0000 0600 0780 1286 deschis la sucursala Raiffeisen Bank, Agentia Piata Amzei)

Bilete disponibile in reteaua magazinelor VreauBilet din Unirea Shopping Center et.2, Casele de bilete VREAUBILET.ro din cadrul galeriei comerciale Carrefour Baneasa, Pasajul Universitatii - Agentia Trident Touring, la Sala Palatului si online prin www.vreaubilet.ro.

Din cauza cererii foarte mari, pentru acest spectacol nu se fac rezervari online, biletele sunt disponibile doar la Casa de bilete VREAUBILET.ro din Magazinul Vreaubilet, Unirea Shopping Center, et.2, la intrarea in aripa Calarasi

Program: Luni - Duminica intre 10:00- 21:30 Telefon: 0732097323; Casa de bilete VREAUBILET.ro din cadrul galeriei comerciale Carrefour Baneasa, Program: Luni - Duminica intre orele: 10.00-22.00, Telefon: 0721157550; si de la Pasajul Universitatii – (agentia Trident Touring); Program Luni – Vineri intre 09.00 – 18.00, Sambata – Duminica - Inchis

sursa : vreau bilet

Idilă

1 martie 2010



(versuri Traian Demetrescu)

E Primăvară !



Primăvara

Din somnul orb de noapte-ntunecoasă
De unde-au stat departe de frumos
Se reîntorc livezile acasă
În rochii înflorite pînă jos

E primăvară, iarăşi primăvară!
Pe fiecare margini de făgaş
Îşi scot strămoşii degetele-afară,
De ghiocei, de crini, de toporaşi

Se simte iarăşi mirosul cîmpiei
Din nou aruncă soarele pojar
La cîntecul înalt al ciocîrliei
Ies roadele cu capetele-afar\'

Aruncă ziua peste tot cu vrăbii
În codri cucii iară-au năvălit
Se bat cu gîtul păsările-n săbii
Şi glasurile-şi dau la ascuţit.

(Virgil Carianopol)

Cântec oltenesc

8 decembrie 2009

<

Valţul rozelor



Alexandru Macedonski

Valţul rozelor

Pe verdea margine de şanţ
Creştea măceşul singuratic,
Dar vântul serii nebunatic
Pofti-ntr-o zi pe flori la danţ.
Întâi pătrunse printre foi,
Şi le şopti cu voce lină,
De dorul lui le spuse apoi,
Şi suspină - cum se suspină.

Albeaţa lor de trandafiri
Zâmbind prin roua primăverei,
La mângâierile-adierei
A tresărit cu dulci simţiri.
Păreau năluci de carnaval
Cum se mişcau catifelate,
Gătite toate-n rochi de bal,
De vântul serii sărutate.

Scăldate-n razele de sus,
Muiate în argintul lunei,
S-au dat in braţele minciunei.
Şi rând pe rând în vânt s-au dus.
Iar vântul dulce le şoptea,
Luându-le pe fiecare,
Ş-un valţ nebun se învârtea,
Un valţ - din ce in ce mai tare.

Steaua de vineri



Grigore Vieru (1935 - 2009)

Steaua de vineri

Ala-bala, prin aluni,
Unde eşti, copile-luni?
Şi tu, copilandre-marţi,
Cu mari ochii tăi miraţi?
Şi tu, miercure, ah, floare
Adolescenţă visătoare?
Şi tu, joie mohorâtă
Tinereţea mea pierdută?
Nu pleca, vinere, încă,
Stea matură şi adâncă!
C-o să vină sâmbăta
Cu rece suflarea sa

Şi-o să-mi lase geana ninsă
Şi-n duminici gura-nchisă.

La Paris



Ana Blandiana

La Paris

La Paris, la colţ de străzi,
cireşele cresc în lăzi;
strugurii afuzalii
cresc de-a dreptul în cutii;
piersicile, nici n-aţi crede,
cresc de-a dreptul în şervete.

Şi-ascultaţi-mă pe mine,
prunele cresc în vitrine
pepenii în galantar
merele cresc pe cântar,
iar alunele sadea
cresc în bar, pe sub tejghea.

Un plictis de zile mari
nu albine, nu bondari,
dar nimic de zis
pe orice stradă din Paris
orice câine, cât de mic,
duce-n coadă un covrig.

Adio, Doamnă !



E tristă toamnă şi e trist afară plouă
Din ochii mei din picături de caldă rouă
Aş vrea o clipă doar la ochii tăi de foc să mă-ncălzesc
Dorul dintr-înşii sa-mi poftesc

În sufletu-mi se frâng dureri nebănuite
Şi se aprind aceleaşi veşnice ispite
Şi se răsfrâng in simfonii de lacrimi fără de popas
Cântecul durerii fără glas

Adio doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

Adio doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

Versuri: Ionel FERNIC

Dans

NICOLAE LABIS (1935 - 1956)

Dans

Toamna îmi îneacă sufletul în fum...
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare...

Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nicio şoaptă. Numai să-mi intinzi
Braţele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznadejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână...

Maine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...

Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Când mi-am plâns iubirea destramată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.

Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi -
In nisip, scrâşnită, laşă remuşcare...
________________________________________

În fiecare zi



Romulus Vulpescu

În fiecare zi

În fiecare zi ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare
Şi nu băgăm de seamă că în loc
Rămâne un deşert de disperare.

Ne invadează lenea unui vis
Pe care îl anulăm cu o şovăire
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor să admire.

Ne răsucim pe un aşternut posac
Însinguraţi în doi, din laşitate
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură, sărutările uzate.

Ne pomenim prea goi într-un târziu
Pe o nepermis de joasă treaptă tristă
Prea sceptici şi prea singuri, prea în pustiu
Ca să mai ştim că dragostea există.

Rondelul rozelor ce mor



Alexandru Macedonski

Rondelul rozelor ce mor

E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, şi mor şi-n mine —
Şi-au fost atât de viaţă pline,
Şi azi se sting aşa uşor.
În tot, se simte un fior.
O jale e in orişicine.
E vremea rozelor ce mor —
Mor în grădini, şi mor şi-n mine.
Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmăşaguri de suspine,
Şi-n marea noapte care vine
Duioase-şi pleacă fruntea lor... —
E vremea rozelor ce mor.

Mărie, Mărie

Mi-aduc aminte si plang

6 decembrie 2009

Concert nou in luna Decembrie !!!

12 noiembrie 2009

La Multi Ani Domnule Tudor Gheorghe !!!

2 august 2009



La mulţi ani Domnului Tudor Gheorghe!

Azi Tudor Gheorghe implineşte 64 de ani. Vă redau opiniile Domnului Tudor Gheorghe exprimate într-un interviu (fragmente):...

In arcane de padure

17 mai 2009



În arcane de pădure întuneric ce spăimântă.
Frunza tace lânga frunză şi copac lângă copac;
Noapte tristă, noapte mută, noapte moartă, cer opac
Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă.

În arcane de pădure vijelie ce spăimântă,
Trasnet roşu ce-nfăşoară şi surpare de potop;
Pentru ce e armonia o mânie fără scop,
Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă.

În arcane de pădure grozavie ce spăimântă,
Aurora-ntârziată nu s-arată sub frunziş,
Întunericul în cale i s-a pus in curmeziş
Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă.

Versuri : Alexandru Macedonski

("Literatorul", 2 august 1890)

Mahalaua Mon Amour

26 aprilie 2009

selectiuni din concert






Tudor Gheorghe ne-a educat in spiritul Mahalalei Mon Amour!



Unde putem incadra spectacolul lui Tudor Gheorghe care s-a desfasurat in ultimele doua seri la Sala Palatului? In limitele normalului, am putea spune, asa cum ar trebui sa fie el, adica normalul: un concert in care toata sala (plina ochi) raspunde cu entuziasm provocarilor artistului, in care respira in acelasi moment cu acesta, in care rade si plange deopotriva, in care sentimentele si emotiile se dezlantuie in cel mai natural mod, in care aplauzele sunt refulari ale unei atmosfere coplesitoare de dramatism sau dimpotriva bucurie.

Asa am putea descrie normalul maestrului Tudor Gheorghe, care ne-a daruit o alta lectie de cultura, din dorinta de a reconstitui izul mahalalei interbelice, evidentiind cu mare har componenta filosofica a pieselor din perioada de aur a culturii romanesti de atunci, dar tinand cont in aceeasi masura de partea nesofisticata, primitiva, care a ridicat de altfel muzica lautareasca la rangul de arta.



Spectatorii au trecut rapid prin stari extreme, Tudor Gheorghe daruind un manunchi de cantece de dor si jale, de iubire si de moarte, de viata si de bucurie, ale autorilor necunoscuti sau cunoscuti, din care il putem mentiona pe Anton Pann. Dramatismul realist si autentic prezent in versurile cantecelor, in special prin reconstituirea mortii sau a durerilor sufletesti din apropierea mortii a fost cu mai multa putere accentuat de interpretarea desavarsita a maestrului, creand in scurt timp o atmosfera apasatoare si incarcata.

Spectacolul a fost insa presarat si de umor, maestrul dezvaluind ironic parerea proprie despre emisiunile din ziua de astazi, in al carui format nu se incadreaza, exprimandu-si in acelasi timp regretul fata de disparitia emisiunilor autentice de cultura. In plus, interventiile maestrului dintre piese, oferind explicatii versurilor spre o mai buna intelegere, a facut ca publicului sa se afunde complet in atmosfera nefalsificata a mahalalei.

.

Maestrul a dorit sa prezinte publicului si o manea originala, demostrand ca trendul manelistic din ziua de astazi nu are nicio legatura cu adevaratul inteles al termenului, atragand exclamatii de admiratie.

Taraful care l-a acompaniat pe maestru a impresionat prin tonurile veritabile si impecabil redate ale muzicii mahalalei interbelice, plina de acorduri bizantine, dar si ale folcorului nostru cu intonatii similare bocetului, facand ca perceptia asupra perioadei ce a facut obiectul spectacolului sa devina mai clara si mai intensa.

.

Prin acest eveniment, maestrul si-a atins scopul de a completa un ciclu de restituiri muzicale, propuse in special tinerilor si de a reda starea unei “lumi speciale, a durerii si a bucuriei, spre o mai dreapta cinstire a domnilor lautari: Zavaidoc, Gheorghe Motoi, Faramita Lambru, Dona Siminica, Romica Puceanu, etc.”.

sursa: www.vreaubilet.ro

lumina lina

16 aprilie 2009

versuri de Ioan Alexandru

Lumină lină lini lumini
Răsar din codrii mari de crini
Lumină lină cuib de cară
Scorburi cu miere milenară

De dincolo de luni venind
Si niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină

Cine te-aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Căci într-o zi lumină lină
Vei răsării la noi deplină
Cine primeşte să te creadă
Trei oameni vor venii sz-l vadă

Lumină lină lini lumini
Răsari din codrii mari de crini
I-atâta noapte şi uitare
Si lumile au perit în zare
Au mai rămas din vechea lor
Luminile luminilor

Lumină lină lini lumini
Instrăinându-i pe străini
Lumină lină,nuntă leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat şi szrăcit
Cel plâns şi cel nedreptătit
Si pelerinul însetat
In vatra ta au înoptat
Lumină lină leac divin
Incununându-l pe străin
Deasupra stiinsului pământ
Lumină lină Logos sfânt.

Cu Isus in celula

14 aprilie 2009



In fiecare zi

6 aprilie 2009




Romulus Vulpescu a implinit 76 ani, La multi ani !

Romulus Vulpescu este unul dintre cei mai rafinati traducatori din limba franceza; ne-a dat printre altele, traducerea versurilor lui François Villon si ale lui Charles d'Orleans, apoi, la fel de important, a tradus opera lui François Rabelais.

El este si scriitor, multe din poeziile lui fiind facute cunoscute prin punerea in pagina muzicala.

În fiecare zi

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare.

Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare.