Cântec oltenesc

8 decembrie 2009

<

Valţul rozelor



Alexandru Macedonski

Valţul rozelor

Pe verdea margine de şanţ
Creştea măceşul singuratic,
Dar vântul serii nebunatic
Pofti-ntr-o zi pe flori la danţ.
Întâi pătrunse printre foi,
Şi le şopti cu voce lină,
De dorul lui le spuse apoi,
Şi suspină - cum se suspină.

Albeaţa lor de trandafiri
Zâmbind prin roua primăverei,
La mângâierile-adierei
A tresărit cu dulci simţiri.
Păreau năluci de carnaval
Cum se mişcau catifelate,
Gătite toate-n rochi de bal,
De vântul serii sărutate.

Scăldate-n razele de sus,
Muiate în argintul lunei,
S-au dat in braţele minciunei.
Şi rând pe rând în vânt s-au dus.
Iar vântul dulce le şoptea,
Luându-le pe fiecare,
Ş-un valţ nebun se învârtea,
Un valţ - din ce in ce mai tare.

Steaua de vineri



Grigore Vieru (1935 - 2009)

Steaua de vineri

Ala-bala, prin aluni,
Unde eşti, copile-luni?
Şi tu, copilandre-marţi,
Cu mari ochii tăi miraţi?
Şi tu, miercure, ah, floare
Adolescenţă visătoare?
Şi tu, joie mohorâtă
Tinereţea mea pierdută?
Nu pleca, vinere, încă,
Stea matură şi adâncă!
C-o să vină sâmbăta
Cu rece suflarea sa

Şi-o să-mi lase geana ninsă
Şi-n duminici gura-nchisă.

La Paris



Ana Blandiana

La Paris

La Paris, la colţ de străzi,
cireşele cresc în lăzi;
strugurii afuzalii
cresc de-a dreptul în cutii;
piersicile, nici n-aţi crede,
cresc de-a dreptul în şervete.

Şi-ascultaţi-mă pe mine,
prunele cresc în vitrine
pepenii în galantar
merele cresc pe cântar,
iar alunele sadea
cresc în bar, pe sub tejghea.

Un plictis de zile mari
nu albine, nu bondari,
dar nimic de zis
pe orice stradă din Paris
orice câine, cât de mic,
duce-n coadă un covrig.

Adio, Doamnă !



E tristă toamnă şi e trist afară plouă
Din ochii mei din picături de caldă rouă
Aş vrea o clipă doar la ochii tăi de foc să mă-ncălzesc
Dorul dintr-înşii sa-mi poftesc

În sufletu-mi se frâng dureri nebănuite
Şi se aprind aceleaşi veşnice ispite
Şi se răsfrâng in simfonii de lacrimi fără de popas
Cântecul durerii fără glas

Adio doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

Adio doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

Versuri: Ionel FERNIC

Dans

NICOLAE LABIS (1935 - 1956)

Dans

Toamna îmi îneacă sufletul în fum...
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare...

Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nicio şoaptă. Numai să-mi intinzi
Braţele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznadejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână...

Maine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...

Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Când mi-am plâns iubirea destramată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.

Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi -
In nisip, scrâşnită, laşă remuşcare...
________________________________________

În fiecare zi



Romulus Vulpescu

În fiecare zi

În fiecare zi ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare
Şi nu băgăm de seamă că în loc
Rămâne un deşert de disperare.

Ne invadează lenea unui vis
Pe care îl anulăm cu o şovăire
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor să admire.

Ne răsucim pe un aşternut posac
Însinguraţi în doi, din laşitate
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură, sărutările uzate.

Ne pomenim prea goi într-un târziu
Pe o nepermis de joasă treaptă tristă
Prea sceptici şi prea singuri, prea în pustiu
Ca să mai ştim că dragostea există.

Rondelul rozelor ce mor



Alexandru Macedonski

Rondelul rozelor ce mor

E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, şi mor şi-n mine —
Şi-au fost atât de viaţă pline,
Şi azi se sting aşa uşor.
În tot, se simte un fior.
O jale e in orişicine.
E vremea rozelor ce mor —
Mor în grădini, şi mor şi-n mine.
Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmăşaguri de suspine,
Şi-n marea noapte care vine
Duioase-şi pleacă fruntea lor... —
E vremea rozelor ce mor.

Mărie, Mărie

Mi-aduc aminte si plang

6 decembrie 2009

Concert nou in luna Decembrie !!!

12 noiembrie 2009

La Multi Ani Domnule Tudor Gheorghe !!!

2 august 2009



La mulţi ani Domnului Tudor Gheorghe!

Azi Tudor Gheorghe implineşte 64 de ani. Vă redau opiniile Domnului Tudor Gheorghe exprimate într-un interviu (fragmente):...

In arcane de padure

17 mai 2009



În arcane de pădure întuneric ce spăimântă.
Frunza tace lânga frunză şi copac lângă copac;
Noapte tristă, noapte mută, noapte moartă, cer opac
Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă.

În arcane de pădure vijelie ce spăimântă,
Trasnet roşu ce-nfăşoară şi surpare de potop;
Pentru ce e armonia o mânie fără scop,
Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă.

În arcane de pădure grozavie ce spăimântă,
Aurora-ntârziată nu s-arată sub frunziş,
Întunericul în cale i s-a pus in curmeziş
Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă.

Versuri : Alexandru Macedonski

("Literatorul", 2 august 1890)

Mahalaua Mon Amour

26 aprilie 2009

selectiuni din concert






Tudor Gheorghe ne-a educat in spiritul Mahalalei Mon Amour!



Unde putem incadra spectacolul lui Tudor Gheorghe care s-a desfasurat in ultimele doua seri la Sala Palatului? In limitele normalului, am putea spune, asa cum ar trebui sa fie el, adica normalul: un concert in care toata sala (plina ochi) raspunde cu entuziasm provocarilor artistului, in care respira in acelasi moment cu acesta, in care rade si plange deopotriva, in care sentimentele si emotiile se dezlantuie in cel mai natural mod, in care aplauzele sunt refulari ale unei atmosfere coplesitoare de dramatism sau dimpotriva bucurie.

Asa am putea descrie normalul maestrului Tudor Gheorghe, care ne-a daruit o alta lectie de cultura, din dorinta de a reconstitui izul mahalalei interbelice, evidentiind cu mare har componenta filosofica a pieselor din perioada de aur a culturii romanesti de atunci, dar tinand cont in aceeasi masura de partea nesofisticata, primitiva, care a ridicat de altfel muzica lautareasca la rangul de arta.



Spectatorii au trecut rapid prin stari extreme, Tudor Gheorghe daruind un manunchi de cantece de dor si jale, de iubire si de moarte, de viata si de bucurie, ale autorilor necunoscuti sau cunoscuti, din care il putem mentiona pe Anton Pann. Dramatismul realist si autentic prezent in versurile cantecelor, in special prin reconstituirea mortii sau a durerilor sufletesti din apropierea mortii a fost cu mai multa putere accentuat de interpretarea desavarsita a maestrului, creand in scurt timp o atmosfera apasatoare si incarcata.

Spectacolul a fost insa presarat si de umor, maestrul dezvaluind ironic parerea proprie despre emisiunile din ziua de astazi, in al carui format nu se incadreaza, exprimandu-si in acelasi timp regretul fata de disparitia emisiunilor autentice de cultura. In plus, interventiile maestrului dintre piese, oferind explicatii versurilor spre o mai buna intelegere, a facut ca publicului sa se afunde complet in atmosfera nefalsificata a mahalalei.

.

Maestrul a dorit sa prezinte publicului si o manea originala, demostrand ca trendul manelistic din ziua de astazi nu are nicio legatura cu adevaratul inteles al termenului, atragand exclamatii de admiratie.

Taraful care l-a acompaniat pe maestru a impresionat prin tonurile veritabile si impecabil redate ale muzicii mahalalei interbelice, plina de acorduri bizantine, dar si ale folcorului nostru cu intonatii similare bocetului, facand ca perceptia asupra perioadei ce a facut obiectul spectacolului sa devina mai clara si mai intensa.

.

Prin acest eveniment, maestrul si-a atins scopul de a completa un ciclu de restituiri muzicale, propuse in special tinerilor si de a reda starea unei “lumi speciale, a durerii si a bucuriei, spre o mai dreapta cinstire a domnilor lautari: Zavaidoc, Gheorghe Motoi, Faramita Lambru, Dona Siminica, Romica Puceanu, etc.”.

sursa: www.vreaubilet.ro

lumina lina

16 aprilie 2009

versuri de Ioan Alexandru

Lumină lină lini lumini
Răsar din codrii mari de crini
Lumină lină cuib de cară
Scorburi cu miere milenară

De dincolo de luni venind
Si niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină

Cine te-aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Căci într-o zi lumină lină
Vei răsării la noi deplină
Cine primeşte să te creadă
Trei oameni vor venii sz-l vadă

Lumină lină lini lumini
Răsari din codrii mari de crini
I-atâta noapte şi uitare
Si lumile au perit în zare
Au mai rămas din vechea lor
Luminile luminilor

Lumină lină lini lumini
Instrăinându-i pe străini
Lumină lină,nuntă leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat şi szrăcit
Cel plâns şi cel nedreptătit
Si pelerinul însetat
In vatra ta au înoptat
Lumină lină leac divin
Incununându-l pe străin
Deasupra stiinsului pământ
Lumină lină Logos sfânt.

Cu Isus in celula

14 aprilie 2009



In fiecare zi

6 aprilie 2009




Romulus Vulpescu a implinit 76 ani, La multi ani !

Romulus Vulpescu este unul dintre cei mai rafinati traducatori din limba franceza; ne-a dat printre altele, traducerea versurilor lui François Villon si ale lui Charles d'Orleans, apoi, la fel de important, a tradus opera lui François Rabelais.

El este si scriitor, multe din poeziile lui fiind facute cunoscute prin punerea in pagina muzicala.

În fiecare zi

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare.

Ne amăgeşte lenea unui vis
Pe care-l anulăm cu-o şovăire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne răsucim pe-un aşternut posac,
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură sărutările uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasă treaptă tristă:
Prea sceptici şi prea singuri, prea-n pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.

În fiecare zi, ne batem joc
De păsări, de iubire şi de mare,
Şi nu băgăm de seamă că, în loc,
Rămîne un deşert de disperare.

Carta postala

<
Carta poştală I

Sus, lânga Turnul Alb, e gri,
E rece, vânt şi ud.
Jos, cerul Tâmpei se-nnegri
Şi nu exista Sud.

Braşovul fără tine-i mort,
E sumbru, rău, urât.
Biserici negre-n suflet port
Şi orgi dogite-n gât.

Contemplu-n cimitirul grec
Un nume brâncovan.
Şi-aş vrea să plec, nu pot să trec,
Şi te aştept în van.

N-am să revin, n-ai să revii:
Munţi mici, munţi mici şi trişti...
Nu mai există oameni vii:
Tu - singură - exişti.

versuri Romulus Vulpescu

grecesc...

30 martie 2009

....

Cu Isus in celula - 1/5

24 martie 2009

Dificil de incadrat in tiparele conventionale , albumul de fata completeaza in mod inspirat personalitatea creatoare a lui Tudor Gheorghe si raspunde nevoii acute a artistului de a intregi/completa imaginea literaturii romane.

Filtrul sensibilitatii sale a ales de aceasta data poezia detinutilor politici pe care o restituie marelui public cu ajutorul unor sonoritati dominante de filonul bizantin. Astfel se explica optiunea pentru un acompaniament exclusiv vocal (sase voci barbatesti alese in urma unui minutios proces de selectie) , alegere care respecta traditia non-intrumentala a creatiei crestine ortodoxe.

Nu este vorba de o retraire a unor suferinte indurate ci de exercitiul unei evadari in lumea imaginatiei pentru ca poezia are puterea de a elibera sufletul uman.Versurile celor condamnati la intuneric isi gasesc drumul catre divinitate,calauzite fiind de lumina mintuitoare a adevaratei credinte. Si de convingerea ca unele lucruri nu trebuie uitate niciodata

(detalii...)

album complet

Cu Isus in celula - 2/5

<

Cu Isus in celula - 3/5

<

Cu Isus in celula - 4/5

23 martie 2009

<

Cu Isus iin celula 5/5

<

Taina cuvintelor - selectiuni din spectacol

16 martie 2009

Taina cuvintelor

<<

Doina iubirii

Taina cuvintelor

<<

Viata lumii

Taina cuvintelor - selectiuni

<<

Sentimental Romeo

Taina Cuvintelor -selectiuni

<<

Spectacolul din 9 februarie 2009 la Cluj-Napoca

Note de primavara


Marie, Marie

10 martie 2009

8 Martie

8 martie 2009


De dragoste, de primavara

2 martie 2009



Adrian Păunescu

De dragoste, de primăvară

Vine primăvara iarăşi peste noi
Vine de departe, vine de aproape
Oameni de zăpadă pleacă înapoi
Înapoi în lacrimi, înapoi în ape.

Trec peste câmpie carele de flori
Urcă înspre munte verguri de lumină
Ne simţim deodată iar nemuritori
Poate orice boală peste noi să vină.

Se aude plânsul mamelor din veac
Se aude glasul bărbătesc de tată
Care dă cu barda iarăşi pe arac
Ca să fie viţa lumii lumintaă.

Primăvara cade peste noi adânc
N-o vom duce-n braţe, o vom duce-n sânge
Mugurii pe ramuri au născut şi plâng
Un cocor deasupra revenirii plânge.

Mi-e dor de-acasa

28 februarie 2009


Indraznesc sa pun aici un mic ...fragment din interviul acordat de Tudor Gheorghe vis-a-vis de ,,Calvarul unei inimi pribege''....
Interviu - Tudor Gheorghe - Cei ce canta n-apuca sa-njure!
....R: Care este Calvarul inimii pribege?

Tudor Gheorghe: Lucrez de foarte mult timp la acest spectacol. Din peste 140 de cantece ale lumii, am ales 20 de melodii care reconstituie un tablou, o fresca a Bucurestiului interbelic, a unui Bucuresti care era atunci. Simplitatea si dulceata acestor cantece mai trebuie gustate. In timp ce noi le-am uitat, aceste slagare erau cantate la Viena si Paris. Calvarul unei inimi pribege este uitarea prea lesne a valorii...''


,,Concertul nu e o insiruire de "refrene eterne" prin frumusetea lor, ci un spectacol in care este evident rafinamentul in exprimare si comportament al romanului acelor ani. M-am gandit ca n-ar strica pentru aceasta generatie de tineri sa le aduc aminte cantecele care se cantau intre cele doua razboaie mondiale. Pentru ca era puritate, era un stil de viata elevat, lipsit de mitocanie, avea stil.''

Diligenta cu papusi

25 februarie 2009


album complet

Petrecerea cu taraf

23 februarie 2009



Târziu...

19 februarie 2009


La fereastra cu gutuie

18 februarie 2009



La fereastra cu gutuie,
Flori si trandafiri,
Amintirea e si nu e,
Flori si trandafiri.
Daca e, de maini ma prinde,
Flori si trandafiri
Si m-arunca'ntre colinde,
Flori si trandafiri.
Si ma ninge si ma'ngheata,
Flori si trandafiri
Si ma'nvaluie'ntr-o ceata,
Flori si trandafiri
Ca pe'un abur de lumina,
Flori si trandafiri
Si ma uita'asa'n gradina,
Flori si trandafiri.
Si ma ninge si ma'ngheata,
Flori si trandafiri
Si ma'nvaluie'ntr-o ceata,
Flori si trandafiri
Ca pe'un abur de lumina,
Flori si trandafiri
Si ma uita'asa'n gradina,
Flori si trandafiri.
Arde focu'n paie ude,
Nimeni, nimeni nu m'aude.
Arde focu'n paie ude,
Nimeni, nimeni nu m'aude.
Ninge ca o desteptare,
Flori si trandafiri,
Peste lume cu iertare,
Flori si trandafiri.
Numai peste noi s'abate,
Flori si trandafiri,
Un miros de rautate,
Flori si trandafiri.
O zapada ca o zgura,
Flori si trandafiri,
Ce ne minte
Si ne fura,
Flori si trandafiri.
Tot ce e
Si tot ce nu e,
Flori si trandafiri,
Si fereastra cu gutuie,
Flori si trandafiri.
O ninsoare ca o zgura,
Flori si trandafiri,
Ce ne minte
Si ne fura
Flori si trandafiri.
Tot ce e
Si tot ce nu e,
Flori si trandafiri
Si fereastra cu gutuie,
Flori si trandafiri.
Arde focu'n paie ude,
Nimeni, nimeni nu m'aude.
Arde focu'n paie ude,
Nimeni, nimeni nu m'aude ...

Muzica si versurile: Tudor Gheorghe

multumesc ioana dana....

Tudor Gheorghe: program spectacole şi turnee

17 februarie 2009

Anul trecut, în 2008, Tudor Gheorghe a fost prezent pe toate scenele importante din ţară, oferind publicului nu mai puţin de patru spectacole cu teme diferite, în premieră absolută: “La margine de imperii”, “Serenada din trecut”, “Omul din La Mancha” şi “Taina cuvintelor”.
Anul acesta Tudor Gheorghe va ajunge din nou prin marile oraşe ale ţării, pentru a prezenta adevărate lecţii celor care iubesc limba română în expresia ei cea mai înaltă: poezia românească, de la începuturi până în prezent.
Turneul naţional va cuprinde 20 de oraşe şi va oferi tuturor un regal muzical de excepţie prin “Taina cuvintelor”, spectacol ce a avut un succes deosebit în cadrul Festivalului Artelor ce a avut loc in luna noiembrie a anului trecut, când artistul Tudor Gheorghe a primit trofeul “Biletul de Aur”, pentru succesul înregistrat de-a lungul întregii sale activităţi sale profesionale (peste 1.000.000 bilete vândute), trofeu pe care l-au mai primit Florin Piersic, Radu Beligan şi Ştefan Iordache (premiat post mortem).

"Taina cuvintelor" este de fapt un spectacol de antologie a poeziei româneşti, pe parcursul căruia artistul şi omul de cultură Tudor Gheorghe urmăreşte într-o manieră originală istoria evoluţiei limbii romane de la începuturi şi până în prezent, de la Dosoftei şi Varlaam, Miron Costin, Costache Conachi, fraţii Văcăreşti, Cezar Bolliac, Alecsandri până la poezia modernă, la Blaga, Arghezi şi Ion Barbu.
Din acest turneu, au mai rămas de susţinut spectacole în următoarele oraşe:
18 februarie – Lugoj,
19 februarie – Resita
21 februarie – Târgu-Jiu,
23 februarie – Craiova.

_____________________________________________________
Tudor Gheorghe pregăteşte pentru această primăvară spectacolul "Mahalaua Mon Amour", un spectacol cu cântece lăutăreşti în interpretarea sa, întotdeauna originală.
Spectacolul va cuprinde piese din repertoriul celor mai valoroşi interpreti ai muzicii lăutăreşti vechi, precum : Anton Pan, Zavaidoc, Fărămiţă Lambru, Romica Puceanu şi Dona Siminică.

Spectacolul `Mahalaua Mon Amour` va fi prezentat de Tudor Gheorghe într-un turneu naţional, care va ajunge şi la Sala Palatului din Bucureşti pe data de 8 aprilie.

Biletele pentru concertul "Mahalaua Mon Amour" din capitală urmează a fi puse în vânzare în curând...

"Vara simfonic", 2005 (album complet)

16 februarie 2009





"Vara simfonic" (înregistrare din concert)
Orchestrator şi dirijor: Marius Hristescu - Orchestra şi corul Filarmonicii din Craiova.


1.Sara pe deal (versuri Mihai Eminescu);
2.Pe marginea Dunării (versuri populare);
3.Seara pe malul Jiului (versuri Virgil Carianopol);
4.Mănăstire (versuri Tudor Arghezi);
5.Noapte de vară (versuri George Cosbuc);
6.Octombrie (versuri George Topîrceanu);
7.Pedeapsa macului (versuri Vasile Voiculescu);
8.Lino, Leano (versuri populare);
9.Florile grâului (versuri Teodor Mureşan).

Mănăstire


Lino Leano


Noapte de vara


Dorul călător

14 februarie 2009


Zbor curat

13 februarie 2009


Risipei se deda florarul

11 februarie 2009


Voica

7 februarie 2009

Răvaş

5 februarie 2009

versuri : Al.O.Teodoreanu

Umbra plopilor

4 februarie 2009

Florile grâului

Ludmila

3 februarie 2009


versuri: George TARNEA

Saruta-ma

2 februarie 2009


Fraze parfumate

24 ianuarie 2009




Când noaptea-i cu lună
Iubita-ţi jură-n fraze parfumate
Iubirea-i nebună
Dar minte cum minţiră toate celelalte
Minciună, minciună
De n-ai fi tu iubirea n-ar avea cuvânt
Tu eşti durerea
Eşti mângâierea
Tu farmeci totul pe pământ

Pe boltă când apare luna
Printre şoapte, când e noapte
Atunci apare şi minciuna
Cu cununa ei de vis

Şi-atunci zefir
Şi trandafiri
De fermecatele iubiri
Viaţa fără de minciună
N-ar mai fi un paradis

Minciună, minciună
Tu dai iluzii dulci ca şi morfina
Minciună, minciună
Tu eşti otrava, eşti plăcerea, eşti lumina
Minciună, minciună
Prin tine farmecul vieţii îl simţim
Şi tot prin tine,
În nopţi senine
Visăm, iubim şi suferim

Pe boltă când apare luna
Printre şoapte, când e noapte
Atunci apare şi minciuna
Cu cununa ei de vis

Şi-atunci zefir
Şi trandafiri
De fermecatele iubiri
Viaţa fără de minciună
N-ar mai fi un paradis

Marie, Marie...

22 ianuarie 2009

Cântece pentru copii

18 ianuarie 2009

- versuri de Grigore VIERU

Cântec de leagan

17 ianuarie 2009


Zaraza




Când apari seniorita în parc pe-nserat
Curg în juru-ţi petale de crin
Ai în ochi patimi dulci şi luciri de păcat
Şi ai trupul de şarpe felin

Gura ta e-un poem de nebune dorinţi
Sânii tăi un tezaur sublim
Eşti un demon din vis care tulburi şi minţi
Dar ai zâmbetul de heruvim

Vreau să-mi spui frumoasă Zaraza
Cine te-a iubit
Câţi au plâns nebuni pentru tine
Şi câţi au murit
Vreau să-mi dai gura-ţi dulce Zaraza
Să mă-mbete mereu
De a ta sărutare Zaraza vreau sa mor şi eu

Vreau să-mi spui frumoasă Zaraza
Cine te-a iubit
Câti au plâns nebuni pentru tine
Şi câţi au murit
Vreau să-mi dai gura-ţi dulce Zaraza
Să mă-mbete mereu
De a ta sărutare Zaraza vreau sa mor şi eu

Muge-un cerb

13 ianuarie 2009

Cântec de adormit Mitzura

8 ianuarie 2009

(versuri: Tudor Arghezi)

Senin de iarna

4 ianuarie 2009

Lumina lina

2 ianuarie 2009