La Paris

8 decembrie 2009



Ana Blandiana

La Paris

La Paris, la colţ de străzi,
cireşele cresc în lăzi;
strugurii afuzalii
cresc de-a dreptul în cutii;
piersicile, nici n-aţi crede,
cresc de-a dreptul în şervete.

Şi-ascultaţi-mă pe mine,
prunele cresc în vitrine
pepenii în galantar
merele cresc pe cântar,
iar alunele sadea
cresc în bar, pe sub tejghea.

Un plictis de zile mari
nu albine, nu bondari,
dar nimic de zis
pe orice stradă din Paris
orice câine, cât de mic,
duce-n coadă un covrig.

0 comentarii: