In arcane de padure

5 mai 2008


În arcane de pădure întuneric ce spăimântă.
Frunza tace lângă frunză şi copac lângă copac;
Nopate tristă, noapte mută, noapte moartă, cer opac -
Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă.

În arcane de pădure, vijelie ce spăimântă
Trăsnet roşu ce-nfăşoară şi surpara de potop;
Pentru ce e armonia o mânie fără scop.
Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă.

În arcane de pădure grozăvie ce spăimântă,
Aurora-ntârziată nu s-arată sub frunziş
Întunericul în cale i s-a pus în curmeziş -
Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă.

Alexandru MACEDONSKI ("Literatorul", 2 august 1890)

0 comentarii: