Cântec

5 mai 2008



Aş vrea să plec la drum mai mare,
Dar nici pe jos, nici de-a-n călare
Şi nici cu carul cel de foc,
Ci c-o trăsură ferecată,
De zece cai în şir purtată...
Hi-hai ! Hai-hi ! într-un noroc.

Cu surugii pe deşelate,
Ce trec vârtej prin şapte sate,
Hăind, , gonind, mânând, cu foc.
Şi să m-opresc la han de vale
Ca să pândesc o fată-n cale...
Hi-hai ! Hai-hi ! într-un noroc.

De surugiu dau o sfănţuică
Şi bez ciocanul cel de ţuică
Cu cât m-o duce mai cu foc;
Dar pentru fata cea subţire
Păstrez colea un pumn de lire...
Hi-hai ! Hai-hi ! într-un noroc.

Curând, curând la drumul mare
Să-mi uit de-a vieţii întristare,
Că m-a topit în al ei foc...
Curând la hanul cel din vale,
Curând la fata cea din cale...
Hi-hai ! Hai- hi ! E la noroc.

Alexandru MACEDONSKI ( "Literatorul", noiembrie.decembrie 1883)

0 comentarii: