Albatrosul ucis

31 mai 2008

1 comentarii:

melissa spunea...

Când dinspre pomi spre mare se răsucise vântul,
Şi-n catifeaua umbrei nisipul amorţea,
L-a scos un val afară cu grijă aşezându-l
Pe-un cimitir de scoici ce strălucea.

La marginea vieţii clocotitoare-a mării
Sta nefiresc de ţeapăn, trufaş, însă răpus.
Priveşte încă parcă talazurile zării
Cu gâtul galeş îndoit în sus.

Priveşte încă parcă talazurile zării

Cu gâtul galeş îndoit în sus.

Murdare si sărate-s aripile-i deschise,
Furtuna ce-l izbise îi cânta-un surd prohod
Lucesc multicolore în juru-i scoici ucise
Al căror miez căldurile îl rod.

De valuri aruncate pe ţărmul sec si tare
Muriră fără luptă sclipind acum bogat,
Le tulbură lumina lor albă, orbitoare,
Aripa lui cu mal întunecat.

Deasupra ţipă-n aer dansând în salturi bruşte,
Sfidând nemărginirea, un tânăr pescaruş.
Razboinicul furtunii zvârlit între moluşte
Rasfrânge-n ochiu-i stins un nou urcuş.

Când briza se-nteţeşte aripa-i se-nfioară
Si, reînviat o clipa de-un nevăzut îndemn,
Îţi pare ca zbura-va din nou, ultima oară,
Spre-un cimitir mai sobru şi mai demn.
Îti pare ca zbura-va din nou, ultima oară,
Spre-un cimitir mai sobru si mai demn.